Porumbei voiajori | Home
porumbei voiajori
Ma numesc IZVERNAR GHEORGHE si sunt de profesie inginer agronom, actualmente pensionat de boala. Dragostea pentru animale in general si pentru porumbei voiajori in special o mostenesc din familie, dar fata de porumbei voiajori cred ca este ceva nativ. Adevarata mea activitate columbofila a inceput odata cu stabilirea mea în Timisoara, cand, vizitand din pasiune piata de pasari, am intrat în contact cu crescatorii de porumbei voiajori. Ca orice neavizat, în 1974 am colectionat primii porumbei voiajori atat de la fosti crescatori care s-au dovedit ulterior a fi de taraba, cat si de la marii crescatori consacrati ai vremii.
M-am inscris în Asociatia Columbofila Timis in anul 1987, in urma unei discutii cu regretatul profesor Giura Gheorghe, presedinte al Filialei Columbofile Timis la acea vreme, pe care l-am apreciat a fi un om de mare calitate, echilibrat si echidistant in toate. Am înteles atunci si mi s-a confirmat ulterior ca a fi columbofil si crescator de porumbei voiajori inseamna a lega prietenii, a cunoaste porumbei voiajori, oameni si caractere, dar si o sansa in plus de a destabiliza o prietenie odata cu inceperea concursurilor.
Ca orice ucenic, am visat rezultate imediate si bune in lucrul cu porumbei voiajori, dar cu acest material heterogen au aparut si primele dezamagiri, cand la distante de 150-300 km pierderile de porumbei erau masive, fiind nevoit sa intrerup participarea la concursuri dupa cateva etape.
Din 1989, dupa ce inmultisem aceste pasari de vita nobila, am zburat întreg efectivul de porumbei voiajori, fara a tine seama de nici un criteriu si astfel am reusit sa scap de o parte din balast, ramanand cu cateva pasari. Femelele care aveau statut de vedete în crescatorie pană atunci si pe care le-am retinut pentru reproductie intrucat au fost luate de la crescatorul X le-am sacrificat, dupa ce in prealabil citisem in Buletinul Informativ Columbofilul nr.2/1988 articolul « De ce am ramas columbofil », un articol plin de esenta si intelepciune, pe care si acum il inmanez columbofililor incepatori (dar ar folosi si unora care se cosidera consacrati). Esenta articolului este ca nu pedigree-ul zboara. Am inteles atunci ca pentru a ramane anonim in columbofilie nu este nevoie sa populezi voliera cu pedigree-uri din crescatorii celebre de porumbei voiajori, sa mai si investesti, pentru ca acesti ‘binevoitori’ sa prospere, ignorand prin acestea munca, rabdarea si priceperea, asociate cu norocul de care toti avem nevoie. Abia dupa aceasta triere au inceput sa vina si rezultatele, iar în 1994 am realizat primele norme la porumbei voiajori:
