porumbei voiajori

Ma numesc IZVERNAR GHEORGHE si sunt de profesie inginer agronom, actualmente pensionat de boala, iubitor de porumbei voiajori

De ce porumbei voiajori?

Dragostea pentru animale in general o mostenesc din familie, dar fata de porumbei voiajori cred ca este ceva nativ. Adevarata mea activitate columbofila cu porumbei voiajori a inceput odata cu stabilirea mea în Timisoara, cand, vizitand din pasiune piata de pasari, am intrat în contact cu crescatorii de porumbei voiajori. Ca orice neavizat, în 1974 am colectionat primii porumbei voiajori atat de la fosti crescatori care s-au dovedit ulterior a fi de taraba, cat si de la marii crescatori consacrati ai vremii.

M-am înscris în Asociaţia Columbofilă Timiş în anul 1987, în urma unei discuţii cu regretatul profesor Giura Gheorghe, preşedinte al Filialei Columbofile Timiş la acea vreme, pe care l-am apreciat a fi un om de mare calitate, echilibrat şi echidistant în toate. Am înţeles atunci şi mi s-a confirmat ulterior că a fi columbofil înseamnă a lega prietenii, a cunoaşte oameni şi caractere,a iubi porumbei voiajori dar şi o şansă în plus de a destabiliza o prietenie odată cu începerea concursurilor cu porumbei voiajori.

Ca orice ucenic, am visat rezultate imediate şi bune, dar cu acest material heterogen au apărut şi primele dezamăgiri inlegatura cu porumbei voiajori,  cand la distanţe de 150-300 km pierderile de porumbei voiajori erau masive, fiind nevoit să întrerup participarea la concursuri după cateva etape.

Din 1989, după ce înmulţisem aceste păsări de viţă nobilă, porumbei voiajori, am zburat întreg efectivul, fără a ţine seama de nici un criteriu şi astfel am reuşit să scap de o parte din balast, rămanand cu cativa porumbei voiajori. Femelele  care aveau statut de vedete în crescătorie pană atunci şi pe care le-am reţinut pentru reproducţie întrucat au fost luate de la crescătorul X le-am sacrificat, după ce în prealabil citisem în Buletinul Informativ Columbofilul nr.2/1988 articolul «  De ce am rămas columbofil », un articol plin de esenţă şi înţelepciune, pe care şi acum îl înmanez columbofililor începători (dar ar folosi şi unora care se cosideră consacraţi). Esenţa articolului este că nu pedigree-ul zboară. Am înţeles atunci că pentru a rămane anonim în columbofilie nu este nevoie să populezi voliera cu pedigree-uri din crescătorii celebre de porumbei voiajori, să mai şi investeşti, pentru ca aceşti ‘binevoitori’ să prospere, ignorand prin acestea munca, răbdarea şi priceperea, asociate cu norocul de care toţi avem nevoie. Abia după această triere au început să vină şi rezultatele, iar în 1994 am realizat primele norme la porumbei voiajori

 

- 099679/91 M- 9 etape (4417 km clasati), normă general şi fond ;

- 172328/90 M normă fond ;

- 322991/92 F normă fond.

Ulterior, acesti porumbei voiajori au devenit nucleul crescătoriei mele. Stupoare însă, apărand ca o floare între buruieni sau invers, omologatorul pentru judeţul Timiş (d-nul Dinicu, azi maestru coumbofil), mi-a anulat rezultatele pentru o deviere la indicatorul de zi (tolerabilă), dar a mai si spus ‘păcat de porumbei voiajori, tentativă de furt’. Atunci mi-am dat seama  că şi în lumea columbofilă o nouă apariţie îi deranjează pe cei consacraţi.

Din 1994 sunt o prezenţă constantă şi în creştere continuă în lumea columbofilă. Particip la fiecare etapă cuprinsă în planul de zbor pentru porumbei voiajori, indiferent de categoria de distanţă, condiţii atmosferice, zonă geografică şi alţi factori consideraţi nepotriviţi, apreciind în mod deosebit porumbei voiajori care clasează la toate distanţele şi se refac rapid.

Am însă o rezervă faţă de porumbei voiajori care se clasează 1-2 etape, indiferent de distanţă, fie şi maraton, dacă după aceea devin anonime sau se pierd (de regulă nu reproduc din acestea). Cu mici excepţii, angajez porumbeii etapă de etapă şi îi iubesc pe toţi cei care se întorc acasă, iar la sfarşitul sezonului caut să găsesc răspunsul pentru neconfirmarea unora.

Porumbeii pe care ii deţin şi-au construit pedigree-urile de-a lungul anilor prin rezultate obţinute la concurenţă cu multe păsări cu origine nobilă. Citesc tot ce apare nou sau periodic parcurg unele site-uri şi constat cat de frumos este etalată originea, dar cand vine vorba de rezultate, sunt tot mai modeşti sau rezervaţi… să fie asta un capitol secret ? Ori ce contează, vorba sau fapta ?

Nu am făcut investiţii in achizitionarea de porumbei voiajori pentru că nu mi-am propus să fiu campion (deşi nimeni nu fuge de asta), practic columbofilia exclusiv din pasiune şi am căutat să şlefuiesc şi să perfecţionez materialul existent, făcand triere prin participarea la zbor.

Numărul de norme realizate anual, coroborat cu numărul mic de porumbei voiajori pierduţi în ultimii ani îmi dau dreptate, dar şi înţelegere… pentru cei care după primele etape abandonează din motive lesne de înţeles, o bună parte dintre ei devenind comentatori sau chiar acuzatori.

Ceea ce m-a determinat să scriu acest articol este şi faptul că observ tendinţa generală de a se pune în umbră munca noastră şi se caută evidenţierea  numelor unor crescătorii celebre de porumbei voiajori din lume, unele demult dispărute. Să fi găsit ataţia columbofili culoarul de a achiziţiona porumbei voiajori de varf cu sume modice? Se cunoaşte că orice crescătorie, oricat de celebră ar fi, are aşa-zisul balast de volieră în procente diferite.

Am ajuns să ne fie ruşine că suntem romani şi că orice valoare obţinută prin muncă trebuie ignorată?

Din păcate, ca în toate domeniile de activitate şi în lumea columbofilă au pătruns şi parveniţi, unii chiar fără o chemare nativă, care ignoră, jignesc, vor să conducă sau chiar o fac, dar nu contează cum, se laudă tot timpul cu noile achiziţii de porumbei voiajori sau cu rezultatul dintr-o etapă anume, fără a judeca în ansamblu sezonul columbofil, dar care se luptă să distrugă anumite categorii de distanţă la porumbei voiajori, încercand să arate inutilitatea lor. Păcatul cel mare este că mulţi columbofili nu mai văd raţiunea zborurilor de viteză şi demifond,  injectand această idee chiar şi începătorilor care visează rezultate imediate pe distanţe mari, neştiind că au şansa de a rămane veşnic începători.

Îi înţeleg în felul meu, pentru că dacă nu au şansa să obţină rezultatele scontate, consideră inoportune aceste etape, uitand că ele ne dau posibilitatea eliminării balastului de porumbei voiajori din volieră. A nu se înţelege că sunt adeptul micşorării distanţelor, dar nu sunt de acord ca un plan de zbor conceput şi aprobat,  să fie călcat în picioare din motivaţii răutăciaoase. Şi mai ştiu un lucru, că, atunci cand nu te interesează etapa, nu porneşti cronometrul pentru concursul cu porumbei voiajori.

Personal adopt o anumită metodă de creştere şi de pregătire a păsărilor pentru fiecare etapă. Revin şi spun că marele păcat care marchează majoritatea columbofililor este că îşi doresc fie anonimatul, fie pomenirea în posteritate.

Parcurgand clasamentele ultimilor ani, am satisfacţia că modestele rezultate obţinute sunt la cocurenţă cu porumbei voiajori de mare calitate şi asta-mi dă speranţa că sunt pe drumul cel bun, dar ştiu că a fi mulţumit cu prezentul înseamnă a te plafona (vezi columbofili în top sau campioni care apoi dispar).

Personal, la porumbei voiajori tineret practic metoda zborurilor individuale sau în grup restrans pe distanţe între 10-150 km cu frecvenţa de 2-3 ori pe săptămană la început  în stol şi individual din puncte cardinale şi de relief diferite şi în condiţiile atmosferice diferite, prelungind zborul pană în luna decembrie, acumuland 1700-2000 km. Este o metodă aleasă de mine din două motive:

- practic împerecheri tarzii (aprilie pentru toţi porumbei voiajori) ;

- evit pe cat posibil contactul în primul an de viaţă cu alti porumbei voiajori întrucat nu toţi respectă anumite norme.

Sunt exigent cu porumbei voiajori în primul an de viaţă şi în primul an de zbor din punctul de vedere al sănătăţii şi refacerii, dar şi iertător cu cei care întarzie accidental, dar se refac repede.

Viaţa m-a învăţat să-i respect pe toţi cei care mă respectă, dar şi pe cei care m-au sfătuit greşit (unii atat au ştiut), pentru că altfel nu învăţam nimic.

Foarte important de amintit este ca în reuşita din columbofilie cu porumbei voiajori, un mare aport îl au înţelegerea şi implicarea familiei, pentru că majoritatea suntem implicaţi în activităţi sociale necesare existenţei, iar momentele extreme adevărate de bucurie şi de necaz le trăieşti în familie şi foarte rar alături de prietenii concurenţi.

Tot ce am exprimat mai sus este un punct de vedere personal, chiar dacă pentru unii par depăşit sau ieşit din tipar. Sunt departe cu gandul de a ignora anumite rezultate şi ierarhii sau pedigree-uri ale unor porumbei voiajori … dar am motive suficiente (pe unele nu le suportă hartia) să fiu mai acid pentru modul în care am fost tratat în anumite momente, motiv pentru care pe curand un articol « Parvenitii in colmbofilie » sau « De ce nu mai sunt columbofil ».

Back to top – porumbei voiajori                Home                     Next page