Acesta este interviul acordat d-lui Filipache Adrian, publicat în nr.1/2007 al revistei “Porumbelul voiajor”, în urma căruia am fost atacat ca “public în reviste mai puţin citite” si m-a determinat să scriu aricolul “O replică pentru adevăr”. Nu am făcut altceva decât să-mi exprim o parte din opiniile personale, aşa după cum şi gândesc.
MOTO:
- Aşa cum în orice cătun se poate naşte un academician sau într-un palat un nebun, în orice volieră modestă se poate naşte un campion.
- Niciodată să nu-ti propui prea multe, pentru că rişti să rezolvi puţin sau nimic.
Este păcat că se ignoră ca în catalogul anual să apară categoria de peste 10000 km clasaţi la porumbeii în activitate.
1 - Vă rog să menţionaţi câteva date despre dumneavoastră. Aveţi şi alte pasiuni în afară de columbofilie?
Sunt originar din judeţul Caraş-Severin, com. Cărbunari, de profesie inginer agronom stabilit în Timişoara după absolvirea facultăţii. Fac menţiunea aceasta pentru că în satul natal am prins gustul columbofiliei, care se pare că este o boală a copilăriei, dar care celor mai mulţi le trece îndată ce zboară spre alte orizonturi.
În Timişoara am achiziţionat primii porumbei de la fel de fel de crescători din piaţă şi ulterior de la câţiva care s-au remarcat în acele timpuri, dar de care nu vreau să îmi amintesc pentru că unii au rămas cantonaţi doar la ce au făcut înainte de 1990 (timp în care eu lucram zi lumină pentru a-mi întreţine familia, iar la porumbei ajungeam doar sporadic).
2 – Cum a luat naştere această pasiune?
Eu consider că pasiunile în general au la origine o chemare nativă, dar ţin şi de mediul în care îţi desfăşori activitatea şi de anturajele pe care le ai. Pentru că îmi plac animalele în general, din 1984 sunt şi crescător de peruşi, iar la ora actuală deţin circa 20 de perechi din care reproduc.
3 – Cum aţi organizat crescătoria şi după ce criterii vă ghidaţi? Câte compartimente şi ce număr de porumbei deţineţi?
Cât mai simplu, la început două compartimente, ulterior am mai completat cu unul pentru matcă şi unul pentru tineret. Nu am dorit să mă extind, deşi aveam posibilitatea să o fac, pentru că tratez colunbofilia ca pe o pasiune, nu ca o sursă de venit, deşi la ora aceasta deţin un efectiv de 140 de păsări, multe pentru spaţiul de care dispun. Am constatat însă că pentru a rezista în campionat trebuie şi efectiv. Asta se poate compara cu rostul echipelor mici într-un campionat, care periodic deranjează şi nu dau voie celor mari să meargă la pas.
4 – Există diferenţe între zilele din extrasezon şi cele din timpul sezonului sportiv. Cum decurge o zi obişnuită alături de porumbeii dvs. în sezon? Dar în extrasezon?
În permanenţă trebuie să acorzi atenţia cuvenită. Ceea ce urmăresc zilnic este starea de sănătate. Atenţie deosebită, în concepţia mea, trebuie acordată în extrasezon, perioadă în care mulţi consideră că trebuie să fie zgârciţi cu păsările preferând să le îndoape cu fel de fel de medicamente chiar dacă nu este cazul, doar pentru simplul fapt că alţii au făcut tratamentul X.
În sezonul de zbor este suficient ca preţ de câteva minute să urmăreşti starea generală a volierei. Nu-mi permit mai mult, pentru că nu trăiesc din asta, dar repet, zilnic trebuie făcute câteva observaţii generale.
5 – Există rasă pură cu adevărat? Ce ne puteţi spune despre rase, nume şi teoria oculară?
Cred că da, dar să nu uităm că nimic nu este static. De “teoria oculară” se ocupă alţii, dar constat că pe timp canicular porumbeii cu ochi maron au sosiri mai slabe. Ştiu doar că ce semeni culegi şi că fiecare crescătorie este dominată de un anumit model de ochi. Nimic nu este bătut în cuie, ochiul este făcut pentru a vedea şi cred că nu dă nici putere, nici minte. Granulaţia, pigmentaţia, agerimea privirii spun multe, dar eu nu ştiu cum să caut nici norocul, nici viitorul în ochi. Ştiu doar că o consangvinizare elastică bine condusă te ajută să păstrezi caracterele, inclusiv modelul şi desenele ochiului. Dar dacă vrem să facem o problemă din asta, putem, pentru că în diferite publicaţii se prezintă un anumit model de ochi la porumbeii de vârf (gândesc că unii se mai folosesc şi de calculator). Rămânem cu privitul, pentru că dacă este să ne apropiem de ei, noi, oamenii de rând, nu prea avem timp… Intrarea este prea scumpă.
6 – Cum pregătiţi porumbeii maturi, respectiv puii pentru concursuri? De la ce distanţe începeţi antrenamentele? Lansarea se face individual sau în stol?
De ani buni practic zboruri individuale cu lansări în stol şi individual, programul începe de la distanţa de 5-10 km, etapizat până la 150-200 km, cu frecvenţa de trei ori pe săptămână la început şi se desfăşoară în perioada septembrie-decembrie şi chiar ianuarie în condiţii meteo şi geografice diferite. La maturi practic zboruri în stol pe distanţa 40-80 km la cele trei antrenamente care preced zborurile. Toate acestea le efectuez pe cont propriu din motive personale şi pe care nu le consider importante pentru a fi detaliate. O singură consideraţie poate merită făcută: prefer frecvenţe mari pe distanţe scurte decât etape puţine şi salturi mari. Să nu le rupem oasele în anul naşterii.
7 – Cum abordaţi reproducerea? Pe ce criterii formaţi cuplurile? Câte cupluri aveţi la matcă?
Practic împerecheri târzii la tot efectivul (aprilie). Data o aleg în funcţie de ce vreau să fac (condiţia este să se respecte programul de zbor). Criteriul de bază pentru reproducţie este numărul de kilometri clasaţi, dar nu mă feresc să reproduc şi din păsări tinere care nu au confirmat, dar care au origine. Folosesc mult la reproducţie femelele tardive, obţinute după încheierea sezonului de zbor. Cuvântul “matcă” mi se pare un termen pretenţios pentru că trebuie să fim într-o căutare veşnică. Aţi auzit de împerechere din dragoste? Eu practic de mult timp. Nu costă nimic, doar câteva observaţii privind compatibilitatea.
8 – Există “cupluri de aur’? Prin ce se caracterizează?
Poate există la alţii. Eu nu am avut acest noroc, pentru că atunci mi-aţi cere să enumăr 5-10 fraţi cu performanţe apropiate şi nu pot s-o fac. Trebuie să avem în vedere neapărat variabilitatea genetică şi faptul că fiecare individ este unic. Există în schimb cupluri bune prin care nu poţi să dispari, dar cei care pot da garanţii, s-o facă, eu nu pot.
Majoritatea merg doar pe nume de vârf. Eu tind spre colateralii acestora pentru că acolo văd sursa. Este un punct de vedere ce nu trebuie neapărat împărtăşit, dar pe mine asta m-a învăţat viaţa.
9 – Câţi pui obţineţi de la fiecare pereche pe an (matcă, natural, văduvie)?
Sunt adeptul naturalului în toate. Timpul şi spaţiul necesare nu îmi permit să practic văduvia, deşi cred că rezultatele ar fi mai bune. Văd ce se întîmplă la alţii care practică metoda, dar eu sunt mulţumit cu puţinul şi reţin de la cuplurile care fac obiectul reproducţiei 3-5 pui anual.
10 – Consderaţi că rezultatele puilor sunt edificatoare pentru a decide calitatea unui porumbel sau aşteptaţi maturitatea să-şi spună cuvântul? Puii nezburaţi în anul naşterii vor avea rezultate mai slabe la maturitate?
Sunt edficatoare, dar ceea ce urmăresc în mod deosebit este refacerea lor pentru că fac lansări în condiţii diferite de la o etapă la alta după câteva antrenamente prealabile. Nu reţin pui nezburaţi decât pentru reproducţie, care, dacă nu corespund, sunt eliminaţi.
Cu puii trebuie lucrat foarte mult, dar nu sunt adeptul şocurilor de distanţă, pentru că au timp suficient, dacă au calitate. Prin comparaţie cu alte sporturi şi aici se constată că unii explodează mai rapid, apoi se sting, alţii urcă mai lent, dar cred că fiecare trebuie să ştie ce, cât şi când să pretindă de la propriile păsări, pentru că nimic nu poate fi generalizat.
11 – Până la ce distanţă se angajează puii în anul naşterii, dar yearlingii? Se pot face “salturi” de angajare mari?
Când am răspuns că practic împerecheri în luna aprilie, se subânţelege că structura lotuui de pui nu se pretează la salturi, dar cumulând etapele, prin metoda aleasă de mine, realizez 1700-2000 km şi cred că este ceva.
Sunt multe etape dificile din cauza condiţiilor meteo necorespunzătoare. Şi la distanţe de 50-100 km sosirile sunt împrăştiate şi întîrziate, timp în care cred că porumbeii nu stau pe sarme.
Salturile sunt concepute prin însuşi planul de zbor pentru că se începe târziu, se fac etape puţine şi se doresc mulţi kilometri. Totul este în regulă. Asta se vrea, asta se face, dar pentru mine care nu aştept de la pui decât o verificare prin care nu vreau să mă compar cu nimeni decât cu mine, rămâne ceva facultativ. Şi aici, ca la maturi, se bagă foarfeca în planul de zbor din diverse motive, principalul fiind tocmai SALTUL, care are repercursiunile lui: pierderi mari sau ce se mai adună sunt “reţinuţi”. Este o tehnică şi asta, dar te pui cu lumea? Toţi sunt tari, dar încet şi sigur unii se dezumflă tocmai pentru că îşi doresc mai mult decât pot, dar plătesc pentru ca să vadă un film de coşmar.
12 – Ne puteţi povesti o întîmplare columbofilă, traită de dumneavoastră?
Sunt multe, dar despre acestea poate voi scrie un articol “Întîmplări adevărate”, pentru că în acest moment sunt tentat să mă gândesc la una din cele mai urâte (şi pe care eu o numesc premeditare).
Oricum, în lumea columbofilă, majoritatea sunt oameni de toată isprava, dar sunt şi câţiva care parcă sunt făcuţi din praf de puşcă, născuţi parcă din sămânţa răului şi care acţionează ca o greblă ce antrenează tot ce întîlneşte în cale, oameni care, atunci când fac un rău, pun capul pe perină şi dorm liniştiţi. Aceştia suferă de o boală incurabilă, INVIDIA, pe care eu o asimilez cu un mare păcat biblic. Pe unii îmi vine să îi înţeleg, dar alţii au mai umblat şi pe la şcoli şi atunci?
13 – Enumeraţi câteva dintre cele mai bune rezultate obţinute în cariera dumneavosatră columbofilă.
Sunt multe, pentru că eu mă raportez la asociaţia din care fac parte. În fiecare an m-am preocupat să realizez norme (an şi palamres).
Câteva păsări ar putea fi menţionate:
2004 – porumbelul 102810-00 F – Atena loc 1TM (12 naţional)
- fond loc 1 TM M (18 naţional)
- fond palmares
- general palmares
- demifond normă
- porumbelul 087602-97 M -17325 km clasaţi (1998-2005)
- normă general palmares (2003, 2004, 2005)
- fond palmares 2005
- porumbelul 098016 -02 M – 11166 km clasaţi (2004-2006)
- norme palmares la toate categoriile (viteză loc 1, demifond loc 1, As loc 1, fond 2, general palmares loc 1,1 loc naţional), Expoziţie Braşov 2005 la fond palmares, 2006 la general palmares, în lotul olimpic în Belgia 2006.
14 – Columbofilia este ceea ce trebuie să fie în anul 2007? Avem mult/puţin? Ce ne lipseşte?
Probabil cineva înţelege că globalizarea este soluţia viitorului şi că trebuie distruse anumite categorii de distanţe. Nu ne lipseşte nimic. Avem soluţii pentru toate şi probabil că cei care au făcut ceva trebuie să se retragă pentru a face loc celor care vin din urmă. Cei care au făcut ceva sunt răsplătiţi cu bârfe. Este şi acesta un mod de a-i face cuiva reclamă gratis. Eu unul le mulţumesc, pentru că fiecare face ce poate, dar dacă am ajuns să scoatem şi morţii din groapă (câteva embleme ale judeţului Timiş) pentru a-i denigra, este prea mult. Trebuie păstrată măsura, că prea ne dăm în stambă.
Şi apropos de ce ne lipseşte, nu se aplică cu fermitate normele RNS şi pentru asta sunt îngrijorat. Chiar citeam nu demult în revista UFCR Columbofilia Romană nr.3/2006 într-un frumos interviu, cum că cel mai bun produs al alegerilor din martie este noua Comisie de disciplină. Cred şi ne onorează faptul că preşedintele acesteia este columbofilul filialei Timiş şi preşedintele acesteia, dar poate şi-a intrat mai încet în atribuţii, că altfel pe la noi trebuia să arate cateva cartonaşe pentru scenariul de fraudă ce mi s-a făcut la ultima etapă Rădăuţi-Prut 2006. Dar poate nu este târziu, deoarece în memoriul adresat personal dlui. Preşedinte am cerut clar să analizeze situaţia cu responsabilitate şi CEL CARE A GREŞIT SĂ PLĂTEASCĂ. Dar despre aceste probleme care nu doresc să rămână un mister, voi concepe un articol “Istoria unei etape” în care voi derula unele aspecte din campionat. Să judece atunci lumea columbofila şi să decidă cine trebuie să se înroşească. Asta ne lipseşte, să ştim cum ne apărăm de prieteni, pentru că un deştept trebuie să înveţe din păţania altuia.
15 – Începătorii sunt practic speranţa noastră de viitor. Ce sfaturi aveţi pentru aceştia?
Sigur că da, este ca în Biblie, mulţi chemaţi, puţini aleşi, dar dacă tinerii vor fi trataţi cu aceeaşi ostilitate şi anchetaţi dacă într-o etapă îndrăznesc să ocupe locuri fruntaşe, atunci sigur că “la timpuri noi, tot noi”. Ce putem face dacă unii dintre noi au îmbătrânit în armata columbofilă şi au rămas soldaţi? Sigur că-şi merită gradul, dar asta nu le dă dreptul să pună piedici celor care se zbat să avanseze. Sfaturi nu dau. Prin ceea ce fac trebuie să-şi întărească personalitatea pentru a-i contracara pe unii care sunt la o vârstă medie sau peste şi care din anumite motive au plecat prea devreme de acasă şi cărora părinţii nu au apucat să le spună cum să se comporte. De Biserică, nici vorbă. Aş recomanda însă să-şi propună atât cât îi ţin puterile la materialul de care dispun. Să nu le fie ruşine de categoriile inferioare (n-o spun doar eu, dar aici normele sunt mai greu de realizat) pentru că aşa se începe munca: de jos. Poate într-o zi nu-l vor durea mâinile pe acela care în numele vostru să ridice deasupra capului o cupă pentru realizările filialei.
Tuturor columbofililor din ţară şi de pretutindeni le urez sănătate şi mult noroc
