(articol găzduit de revista Porumbelul Voiajor)
Încep cu recomandarea expresă pentru cei care nu au citit interviul meu din nr. 1 al revistei Porumbelul Voiajor, de a o face, pentru că se încearcă răstălmăcirea celor spuse, sau cuiva pur şi simplu nu îi place. Fac însă menţiunea că eu nu am solicitat interviul, ci revista, prin persoana dlui Adrian Filipache. Fac această precizare pentru că în ultimul număr al revistei UFCR Columbofilia Română, într-un alt frumos interviu, se face trimitere spre cei care nu se implică sau vorbesc pe la colţuri sau prin reviste mai puţin citite (am citat expresia întocmai).
Trimiterea este exactă, întrucât până acum sunt singurul din judeţul Timiş găzduit de această revistă. În revista UFCR au fost alţii. Să fie sănătoşi şi să creadă că prin ceea ce au spus, au fost de folos.
După cum era normal, ca prefaţă la nr. 1din 2007 al revistei UFCR au fost prezentate rezultatele din anul columbofil 2006. Prezentarea s-a terminat la categoria General, pentru care nu s-a putut sacrifica o bucăţică de foaie a revistei. Să nu fi plăcut antetul? Ce ar putea crede altcineva în locul meu, în special în anul în care în România nu s-au putut organiza fonduri şi drept urmare categoria General era cea superioară? Chiar ne facem că nu înţelegem? Am sesizat omisiunea celor competenţi de la judeţ şi am aşteptat apariţia numărului 2. Tăcere. Sincer să fiu, nu sunt supărat şi nici nu mă simt frustrat pentru asta, pentru că nu am nevoie de reclamă, dar sunt mâhnit de atitudinea unor ’’cărători de tavă’’ care se străduiesc să exerseze umorul de proastă calitate în dauna unor scenarii optimiste. Ba mai mult, atunci când eşti exponentul unei grupări, ai posibilitatea ca măcar să îi întrebi pe cei care confecţionează această revistă citită şi să repari, pentru că am reprezentat judeţul şi România în Expoziţia Internaţională din Belgia.
Legat de o anumită întrebare, am răspuns spicuind dintr-un interviu în care s-a spus că cel mai bun produs al noilor alegeri este actuala Comisie de Disciplină. Este scris negru pe alb şi sunt de acord şi onorat de faptul că preşedintele acesteia este din Timiş, dar am menţionat că nu este străin de scenariul de fraudă de care am avut parte şi am socotit că se va autosesiza în urma memoriului adresat la nivel de judeţ, prin care am cerut doar ca cel care a greşit să plătească, conform RNS. În rest nici nu am insistat, nici nu am cerut tăieri de capete. Am sugerat doar ca aceşti columbofili de bună-credinţă să fie constituiţi într-un club, pentru că numeric îndeplinesc condiţiile minime regulamentare şi pot beneficia şi de un comitet cu experienţă (preşedinte, casier, omologator …). Poate aşa îşi scoteau ochii ei de ei. Dar toate astea se puteau face dacă cei aleşi se puneau în ambele ipostaze în situaţia mea. Este mai greu, pentru că trăim într-o lume plină de pasiuni, orgolii şi ranchiună.
Merită menţionat că pe parcursul activităţii columbofile, dacă mergi în jos, eşti ţinta ironiilor, dacă mergi în sus, eşti hoţ. De la viaţă am învăţat că este mai bine să fii hoţ decât prost. Îmi cer scuze, dar o fac pentru cei care se ocupă de imaginea mea. Însă acestora le recomand doar o perioadă de referinţă: 1994-1999, din care fiecare va înţelege din ce praf s-a ridicat. Unii au muncit, alţii au investit şi nu sunt curios ce şi de unde. Însă pe la noi se mai foloseşte o expresie care personal nu îmi place ’’crescător cu mână de ghips’’, pentru că prin ceea ce faci trebuie să dovedeşti că eşti mai mult decât prieten cu columbofilia. Referitor la tinerii columbofili, am spus doar că atunci când îi vom trata cum se cuvine, când nu îi vom ancheta dacă au rezultate, când nu vor vedea ca lăzile X sunt reţinute pentru crescătorul Y cu vechime sau păsări cu origine sau pentru că vremelnic deţine o funcţie, înseamnă că am mai urcat o treaptă şi suntem pe drumul cel bun. Altfel, ’’la timpuri noi, tot noi’’. Repet, spun doar ce gândesc şi toate se pot proba. Şi pentru că am mâncat pâine de preşedinte în domeniul meu de activitate, nu mi-am putut permite să ignor o promisiune făcută şi votată de Adunarea Generală, chiar dacă băgam mâna în propriul buzunar. Aici nu este cazul.
           Vă reamintesc faptul că nu v-aÅ£i onorat făgăduinÅ£a făcută în Adunarea Generală din 2006 (la propria dumneavoastră propunere), de a acorda diplomele ÅŸi cupele din anul 2006 la sfârÅŸitul anului columbofil 2007, motivând că omisiunea avea la bază motive care acum îmi scapă… Bani au existat ÅŸi atunci ÅŸi acum, Comitetul nu poate anula hotărârea Adunării Generale, a lipsit doar bunăvoinÅ£a. ÃŽntrebarea mea este retorică: care este forÅ£a din afară care vă determină ieÅŸirea din tipar?
           Diplomele şi cupele sunt puţinele lucruri frumoase cu care poţi rămâne, în dauna gustului amar cu care pleci de la aproape toate întâlnirile (îmbarcări, desigilări, banchete şi chiar înmormântări). Nu suntem străini de aceste lucruri, s-au repetat în timp, aceleaşi personaje, iar probele sunt calde şi pe masa dumneavoastră. Nu mai necesită investigaţii. Nu cumva este sigur obiectul Comisiei de Disciplină? Aveţi funcţie, aveţi probe, aveţi putere, mai trebuie bunăvoinţă pentru că prea se discută pe probe inventate, fabricate sau imposibil de verificat pentru a lipi pe fruntea unora eticheta de borfaş.
           Şi dacă în Filială totuşi se simte lipsa huliganilor, atunci la toate întâlnirile, aceştia trebuie ori legaţi de piciorul mesei, ori de mâna celor care îi invită, ori procedeele folosite de englezi pentru suporterii care nu se pot abţine. Dar la noi ca la români: când pierzi, spui că te-a furat arbitrul.
           La aceste aspecte am făcut referire în acel articol, iar acum am detaliat puţin pentru că, din păcate, aceste stări continuă. Oricum, aceşti băgători de seamă care se simt mereu frustraţi (poate şi în alte probleme), să stea liniştiţi, pentru că o bună parte din porumbeii maturi sunt vânduţi , numărul de pui an curent este mic şi prin asta se subînţelege ceva. Sper ca rezultatele urmaşilor acestora să nu mă facă de râs acolo unde au ajuns. Ei îmi vor da adevărata notă.
           Revenind la apariţia acestei reviste, consider că a face o comparaţie sau a subestima munca cuiva este o eroare. Unii se străduiesc să scrie, iar dacă nu ne place, nu suntem obligaţi să citim. Se doreşte să se compare importanţa mâinii drepte în dauna celei stângi, deşi ambele servesc organismul (sănătos sau bolnav).
           Şi pentru că nu sunt printre cei care, citind titlul, am pretenţia că am citit şi cartea, apreciez că revista are formă şi conţinut şi cei mai în măsură să spună dacă este sau nu citită, sunt cei care s-au luptat ca ea să apară şi să funcţioneze. Socotesc că este o alternativă binevenită atât timp cât columbofilia trebuie privită ca o credinţă care oricum ar fi propovăduită, are un singur scop. Dar interpretările diferite generează ambiguităţi sau chiar războaie. Cui folosesc? Probabil celor care seamănă vânt pentru a culege furtună.
           De fapt, citind unele lucruri, îmi dau seama că suntem în derapaj şi într-o eternă demagogie. Să fie oare atât de fericiţi cei din capitală pentru scaunele înalte ocupate de provinciali? De fapt asta este partea goală a paharului la care unii privesc.
           Şi dacă cea mai serioasă problemă a filialei TimiÅŸ este achiziÅ£ionarea unei alte maÅŸini, ce nu înÅ£eleg mulÅ£i este că activitatea de transport porumbei trebuie să devină privată, pe bază de contract ferm. Dar pentru asta trebuie să ai un nume ÅŸi cineva a promis rezolvarea. Atunci va fi liniÅŸte pentru majoritatea ÅŸi nemulÅ£umiri pentru câţiva. Ce nu ÅŸtie lumea este că, atunci când am constatat fraude majore ÅŸi se puneau problemele astfel, deÅŸi în judeÅ£ sunt mulÅ£i oameni cu potenÅ£ial financiar, am fost singurul care am ofertat actuala maÅŸină, oferind valoarea de cumpărare. Există documente (cererea mea ÅŸi răspunsul comitetului de atunci – 2005).
           Răspunsul poate fi tradus simplu: ’’nu vindem vaca de muls’’. Şi problemele continuă, iar acum vrem o vacă mai grasă. Şi uite-aşa, am ajuns să zburăm puţin şi scump. Nu cumva să batem pe cineva din ţara asta cu rezultatele noastre decât doar din întâmplare. Vrem să câştigăm războiul fără muniţie sau fără participare (5 viteze, 4 demifonduri, 5 fonduri şi de fapt 14, care la noi se transformă în 13 sau 12).
           O problemă binevenită dar prost înţeleasă şi pe care eu o consider ’’gluma anului’’, a fost înfiinţarea Clubului Maratoniştilor. După o prezentare frumos ambalată (mulţi kilometri pe bani puţini), înscrierea a fost permisivă şi chiar aplaudată. Ca la colectivizare. Ba chiar s-a creat confuzie între cluburi şi centrele de îmbarcare. Mulţi au încercat astfel să treacă direct de la grădiniţă la studii universitare şi bineînţeles au rămas repetenţi. Câteva lucruri însă s-au reuşit:
·       s-a majorat numărul adepţilor nerespectării planului de zbor;
·       cei interesaţi de anumite etape a trebuit să ne umilim la o filială vecină, unde am fost trataţi ca nişte pui părăsiţi de cloşcă;
·       s-a creat o altă prăpastie între membrii columbofili, pentru că oamenii au fost lămuriţi să privească doar vârful lustruit al piramidei, ignorând baza.
Sunt unii pe care nu îi interesează unele etape, dar totuşi pornesc cronometrul şi chiar cronometrează. Nu se poate, dacă ne mulţumim cu puţinul, iar răspunsul adevărat îl găsim în zicala ’’ peştele se împute de la cap, dar se curăţă de la coadă’’. Cinste pentru cei care participă şi ruşine pentru cei care se prefac ca participă (aceştia mai trag de mânecă şi pe alţii). Este nevoie de puţină decenţă pentru a putea reveni la ceea ce înseamnă columbofilia în sine, ’’un loc pentru fiecare într-o Românie a tuturor posibilităţilor’’ şi dacă nu ne iubim, atunci măcar să ne respectăm.
Mă bucur că revista Porumbelul Voiajor este citită şi îi mulţumesc pentru găzduire (deşi iniţial am avertizat că prin opiniile mele şi prin alte lucruri voi supăra pe cineva) şi cred că prin ceea ce am spus mulţi vor învăţa cum să fii sau cum să nu fii, pentru că la cele care se întâmplă, de multe ori nu ştii ce semn să faci: de mirare, de întrebare sau semnul crucii…
Cu respect pentru toţi cititorii revistelor columbofile
Izvernar Gheorghe
