Pentru reproducţie folosesc păsări care au obţinut rezultate bune la zbor, criteriul principal fiind numărul de kilometrii clasaţi, indiferent de categoria de distanţă.
Celelalte caractere care ţin de ochi, aripă, sau o anumită constituţie, la care alţii se pricep foarte bine, rămân aspecte secundare pentru că zborurile pe o perioadă îndelungată triază păsările cu defecte sau fără aptitudini.
De regulă nu reţin urmaşi din pasările care se remarcă într-o anume etapă, dacă nu realizează o normă la o categorie, iar aceasta trebuie confirmată prin palmares.
Îmi plac porumbeii din toate categoriile de distanţă şi în mod special cele de general (pentru simplul motiv că prin definiţie generalul include particularul), şi consider că pasărea trebuie să-şi construiască singură pedigree-ul. Bineînţeles că este importantă originea, dar asta ţine loc doar de atât, iar atunci când obţine rezultate foarte bune o privim doar prin prisma calităţilor şi se încearcă a se vedea în ea un model, uitând că tot ce mişcă este unic în felul său.
Porumbelul nu este un obiect oarecare, o maşină de lux, un calculator, un produs de serie, etc… care dacă este luat de la o firmă X performantă, îţi asigură un loc fruntaş într-o confruntare cu alţi parteneri. El este o fiinţă care nu respectă regula, nefiind important de unde vine, important este ceea ce face. Aici ne confruntăm cu câteva noţiuni de genetică, fiziologie, nutriţie, patologie… dar nu trebuie ignorate ştiinţa jocului şi norocul de care toţi avem nevoie.
Există tentaţia de a analiza porumbelul sau activitatea lui prin rezultatele de vârf dintr-o etapă, fără a se analiza constanţa într-un campionat sau de-alungul câtorva ani.
Locul 1 este unic, dar opinia mea este că la nivel naţional, primele 10 păsări pot fi numite campioane pentru că punctajul este obţinut în condiţii diferite şi într-un context polifactorial ( număr de crescători, număr de porumbei, lansare, condiţii meteo…).
Lucrez foarte mult cu porumbiţe tardive pentru reproducţie şi cele mai bune rezultate la zbor le-am obţinut cu porumbeii din generaţia a 2-a.
Alţii se pricep la toate, eu am căutat să plivesc doar în grădina mea pentru că am două devize după care mă călăuzesc:
1. aşa cum în orice cătun se poate naşte un academician sau într-un palat un nebun, în orice volieră modestă se poate naşte un campion;
2. niciodată să nu-ţi propui prea multe, pentru că rişti să rezolvi puţin sau nimic.
Este păcat că se ignoră ca în catalogul anual să apăra categoria de peste 10000 km clasaţi la porumbeii în activitate. Chiar sunt oare aşa de mulţi? Chiar nu ar spune nimic despre calitatea pasărilor şi a crescătorului?
Foarte mulţi retrag porumbeii de valoare din competiţii după o realizare de vârf, uitand că prima şansă de palmares o au acei porumbei, dacă pe lângă VALOARE au şi NOROC.
Astfel voliera mea este populată cu porumbei care într-o perioadă anume au obţinut rezultate bune, precum şi de urmaşii acestora, obţinuţi prin consangvinizare şi hibridare:
-172328 90 M – normă Fond 1994 (zburat direct Gdansk 2000) – origine Delbar Ludu Vasile- Făgăraş;
-099679 91 M- 13267 km clasaţi normă Fond şi General 1994 şi General 1996,                                          zburat în perioada 1992-1999;
-064057 95 M – nezburat (cadou de la dl. Andruseac);
-087602 97 M – 17350 km clasaÅ£i din 27690 km zburaÅ£i (zburat 1998-2005)
   – palmares General 2003, 2004, 2005 – 064057 95 M X 226677 95F    (fiica lui 099679 91 M );
                       – palmares Fond 2003-2004;
-191908 96 M normă Fond 1999;
-254561 94 M (frate cu 099679 91 M )X 250500 94 F );
-099402 98 F normă Fond 2000-087602-97 M X 191921-96 F(fiică 172328 90);
-243436 03 F- normă Fond 2005 ( 03026-213 DV M X 05344- 00-545 DV F )
- 2006 palmares General (Expoziţie Braşov)
- palmares Demifond;
-102810 00 F – 2003 normă Demifond
                          2004 – palmares General
                                   – palmares Fond
                                   – fond loc 1 TimiÅŸ ( loc 18 NaÅ£ional)
- ATENA loc 1 Timiş ( loc 12 Naţional);
-087629 97 F( soră cu 191908 96 M ) nezburată 254561 94 M X 250500 94 F;
-101710 00 F nezburată ( fiică 187860 97 M loc 10 Naţional general 1998, loc 1 Naţional 1999);
-098016 02 M – 172328 90 M X 101710 00 F ( vezi rezultatele din tabel);
-251753 63 F ( 173091 91 M Dejică X 05344 00 545DV F);
-072416 99 F (normă Fond 2004) 191908  96 M X 099402 98 F;
-106462 01 M nezburat (172328 90 M X 102821 00 F);
-03026 95 213 DV M;
-05344 00 545 DV F;
-072431 99 M palmares General 2000 – 099432 98 nezburat X 087629 97 F (soră    cu 191940 96 F ÅŸi cu 191908 96 M );
-243844 03 M normă Fond 2005(03026 95 213 DV M X 05344 00 545 DV F);
-323828 04 F normă Demifond 2006 (03026 95 213 DV M X 072401 99F);
-200498 05 F (normă Viteză şi Demifond 2006) – (064057 95 M X 251753 03 F);
-200406 05 F (norma Demifond 2006 ) – 101710 02 M X 323823 04 F ( ne-zburată) – fiică 243844 03 M X 102810 00 F;
-200478 05 M (normă Demifond 2006 ) – 087602 97 M X 251749 03 F ( nepoată 087602 97 M);
-200410 05 F (normă Demifond 2006 ) -243844 03 M X 243813 F ;                                               -101710 02 M nezburat, cadou de la fam Cazac 190711 96 M X 101711 00 F (soră cu 101710 00 F).
Acestea sunt câteva din pasările folosite pentru reproducţie, dar nu mă feresc să reţin urmaşi şi din porumbeii tineri (care nu au confirmat, dar au origine).
Precizez că originea o prezint sub formă de rezultate pentru că ea nu ţine loc de asta, dar la o pasăre cu rezultate se poate plomba originea. Cu aceasta nu am spus o noutate şi nici nu mai vreau să supăr pe nimeni, dar în curtea mea vreau să vorbesc despre mine şi despre puţinele şi modestele acumulări în timp.

Foarte interesant articolul. Informatiile tale sunt foarte utile pentru clumbofili, pentru cei pasionati de acest nobil sport!
Intr-adevar, foarte bine scris articolul, cu informatii foarte folositoare. Mereu i-am admirat pe columbofili.